Join us on

Pe Bernard Fayolle, vinificator, l-am cunoscut la târgul de vinuri de la Caen; pentru mine târgul era o premieră, pentru el o rutină; eu stăteam la hotel și plăteam un preț pipărat (de altfel, dacă mă gândesc bine la prețurile și sumele astronomice pe care le-am plătit până acum pe hoteluri, moteluri, chirii, pensiuni ș.a.m.d. aș spune că Franța nu-i țara vinului, ci țara condimentelor!), deci , cum spuneam, eram la hotel, iar Bernardovici-descurcărețul, deja avea mai mulți clienți din anii precedenți și, bineînțeles, stătea gratuit la unul dintre ei.
«Un secol de trăiești, un secol să înveți»…
S-a apropiat timid de standul nostru:
-Bonjour, mă numesc Bernard, unde v-ați oprit?
-La hotel!
-Aaa, dar eu stau la un client, pot să gust vinul tău ?
-Da domnule…Roșu, alb ?
-Da-i din Moldova?
-Nu, domnule, de pe lună!
-Nu m-aș mira, voi ați fost acolo!
-Nu Berny, erau americanii, noi am fost primii în cosmos, cu Iuri Gagarin care printre altele era un mare amator de vin (aici mi-am spus: gata, te-am ars! O sa pleci de pe standul meu încărcat cu 12 sticle minim și cu portofelul ușurat), atunci când încă eram sovietici….Ah!…Bernardo, habar n-ai tu, ce timpuri, ce vremuri erau, unde cu 3 ruble puteai să petreci o după-amiază nemaipomenită cu prietenii, și-mi mai rămâneau încă două monezi de 15 kopeici; ca să le pun în pușculiță…Cu medicină gratuită și fără mobile!..A propos, ai auzit de Cricova? Nu? Înseamnă că trăiești degeaba!
…Mai guști ceva, Bernardazzi ?
-E foarte bun vinul, o să cumpăr câteva cartoane…Pentru colecție…(Ce vă spuneam!?). Să treci neapărat pe la mine să-l guști și pe al meu.
-Ok, dar ce faci tu?
-Coteaux du Lyonnais!
-Ups, ce-i aia?

A trecut ceva timp de atunci, dar am păstrat legătura, așa că în iunie 2015, Bernuccio a venit în Moldova, făcând parte din primul meu grup turistic francez…Într-o scurtă călătorie oenologică.
A fost la Vartely, Purcari, Etcetera, Cricova, a mâncat și a băut pe săturate, s-a simțit ca «în sânul lui Dumnezeu» și, de câte ori a putut, a vorbit cu toată lumea, mai mult ca atât, și-a pierdut capul după o frumoasă moldoveancă…A vrut și el să meargă cu troleibuzul și acolo …o frumușică care vorbea și ea un pic de franceză…Totul a fost atât de rapid, încât, săracul, a uitat să-i ceară numărul, a rămas doar cu numele ei: OLGA-AAA! Studentă la medicină…
Așa că se întoarce la Chișinău ca s-o găsească…În august.
To be continued…

P.S. Pentru Bernard, a fost prima dată când a părăsit Franța și prima dată când a urcat în avion…
-Cine credeți că a făcut toate astea? Cele 12 sticle de pe stand, bată-le vina să le bată!
Bune mai erau! Oare nu le-am vândut cam ieftin?!

Radu Nichita Macovei, 28 iulie 2015, Nantes

Distribuie

Fară comentarii

Poți fi prima persoană care comentează

Scrie un Răspuns

Poți folosi HTML etichete și atribute