Join us on

Evoluția Controlului Calității Vinurilor Moldovei în Tranziția de la Economia Planificată la Economia de Piață- unde eram în 2012

admin
0 
ELENA CRISTEA

 

Rezumat

Acest articol se concentrează pe descrierea controlului calității vinurilor și a evoluției acestuia în timpul tranziției de la economia planificată la economia de piață. Au fost identificați principalii factori care influențează controlul calității, precum legislația, organismele de reglementare, organismele de certificare și laboratoarele. Este prezentată o trecere în revistă a metodelor de control al calității din perioada sovietică. De asemenea, este analizată evoluția controlului calității vinului în epoca post-sovietică și sunt identificați factorii care l-au influențat, precum embargoul rusesc din 2006. De asemenea, este prezentată noua abordare a controlului calității a producătorilor și a guvernului, cu avantajele, dezavantajele și noile posibilități ale acesteia.

Introducere

Vinificația moldovenească are o istorie lungă. A avut perioade de creștere și regres, în funcție de soarta diferitelor popoare care trăiau pe teritoriul Moldovei actuale. Din cele mai vechi timpuri și până în prezent, dacii și alte triburi înrudite, apoi romanii și populațiile romanizate, iar mai târziu românii, au practicat viticultura și vinificația. Moldova era cel mai important furnizor de vin al Uniunii Sovietice. În prezent, aproximativ 10-12% din bugetul național anual al guvernului este format din venituri generate de viticultură („Documentele OIV”, 2012).

Calitatea vinului a fost un aspect important pentru localnici în toate timpurile, chiar dacă procesele și abordarea legate de controlul calității au fost diferite. O funcție importantă în principatele române a fost cea de „paharnic”  a cărui responsabilitate era să verifice dacă vinul domnitorului era otrăvit sau nu, dar și să aleagă cele mai bune vinuri pentru curtea domnească, să aibă grijă de viile domnești și să decidă momentul începerii recoltării strugurilor.

Mai târziu, în era industrializării, abordarea calității s-a schimbat. Nivelurile ridicate de producție au necesitat un sistem de control al calității bazat pe date științifice, documentat și centralizat, mai ales având în vedere faptul că la începutul secolului al XIX-lea, cantități mari de vin erau contrafăcute („Winemaking history”, 2012).

În trecutul recent, industria vinicolă a Moldovei se baza pe un model de ordine administrativă și producție de masă, care a influențat calitatea și nu a fost compatibil cu piața mondială a vinului. În prezent, țara trebuie să găsească un nou model – axat pe piețele internaționale și pe controlul calității vinului de la podgorie la masă. Doar folosind noile politici de calitate și tehnicile de control al calității, Moldova va putea asigura o poziție pe piețele mondiale ale vinului.

Poziția geo-economică a Moldovei și impactul acesteia asupra sistemului de control al calității vinului

Având în vedere poziția geo-economică a Republicii Moldova, între Uniunea Europeană și fostele țări sovietice, producătorii trebuie să ia întotdeauna în considerare și să se adapteze la diferite standarde de calitate și diferite sisteme de control al calității. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Comunitatea Statelor Independente (CSI) a fost creată pentru menținerea relațiilor economice dintre fostele țări sovietice. În 2001 Moldova s-a alăturat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), ratificând toate acordurile privind calitatea și siguranța produselor alimentare. Alte organizații la care s-a alăturat Republica Moldova sunt: ​​Acordul de liber schimb central european (CEFTA) care prevede condiții pentru liberul schimb de produse fabricate, cu preferințe semnificative pentru bunurile agricole. CEFTA este important deoarece oferă posibilitatea unor noi piețe pentru vinurile moldovenești („Analiza pieței vinului”, 2012), („Evaluarea pre-strategică a sectorului vinicol din Moldova”, 2007).

Relațiile cu Uniunea Europeană

În 2012, Moldova era singura țară CSI care avea acorduri economice preferențiale cu UE. De la 1 ianuarie 2006, Uniunea Europeană a impus un sistem generalizat de preferințe extinse (GSP +) pentru mărfurile din Moldova. GSP+ a contribuit la compensarea tendinței de scădere a exporturilor. După acest acord, exporturile de vin către UE au crescut la 13,6% în 2006. Cu toate acestea, numărul clienților din UE este încă limitat și beneficiile GSP + nu puteau fi utilizate pe deplin de majoritatea producătorilor din Moldova. În 2012, Moldova participa activ la negocierile privind un acord de asociere UE-Republica Moldova. UE a convenit în decembrie 2011 să lanseze negocieri privind înființarea unei zone de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (ZLSAC). Republica Moldova a încheiat negocieri cu UE pe o serie de numeroase aspecte importante, acordul privind protecția indicațiilor geografice fiind de o importanță deosebită pentru controlul calității vinului și asigurarea calității („Implementarea politicii europene de vecinătate în Republica Moldova. Progrese în 2011 și recomandări de acțiune ”, 2012). După crearea CSI, tendința de păstrare și utilizare a vechilor standarde sovietice a crescut. Deși acestea sunt revizuite și actualizate, utilizarea lor este uneori în conflict cu utilizarea noilor standarde internaționale. Prin urmare, participarea Moldovei la diferite acorduri (CSI) creează haos în politicile sale privind calitatea vinului, forțând să mențină multe documente inutile sau depășite.

Controlul calității vinului în epoca sovietică

Politica oficială a Uniunii Sovietice afirma că alimentele nu trebuie să fie mijloace de câștig, ci un mod de a satisface nevoile populației. Uniunea Sovietică avea un sistem standard foarte centralizat – GOST (acronim rusesc pentru государственный стандарт, traducere standard de stat). Standardele emise înainte de 1995 aveau putere juridică, aceeași cu reglementările și, prin urmare, trebuiau utilizate în domenii definite în preambulul standardului („Istoria standardizării în Moldova”, 2012). Vinurile din Uniunea Sovietică erau produse în conformitate cu regimurile tehnologice concepute pe bază științifică și a studiului populației. Cel mai important mijloc de îmbunătățire a calității producției de struguri era controlul tehnico-chimic și microbiologic. Pentru a implementa un sistem de control, a fost creată o rețea de laboratoare vitivinicole, mai întâi în Crimeea, apoi după al doilea război mondial, în noile teritorii anexate. Doar în Crimeea existau aproximativ 30 de astfel de laboratoare. După 1945, a început crearea un sistem similar de laboratoare pe teritoriul actualei Republici Moldova. În 1974, în Moldova existau aproximativ 214 de vinării și a fost creată o asociație unică „Moldvinprom” („Controlul tehnic și microbiologic al vinurilor”, 2012).

În funcție de complexitatea lucrării și de rezultatul dorit, laboratoarele erau clasificate în 3 categorii:

• Laboratoare de clasa I – efectuarea analizei a 38 de componente ale vinurilor

• Laboratoare de clasa II – efectuarea analizei a 14 componente ale vinurilor

• Laboratoare de clasa III – efectuarea analizei a 8 componente ale vinurilor

Funcția principală a laboratoarelor era efectuarea controlul calității materiilor prime și materialelor auxiliare care vor fi fost ulterior utilizate în procesul de producție și verificare a conformității acestora cu standardele stabilite. Analiza era efectuată pentru a ajuta vinificatorii să determine timpul de recoltare, să verifice conținutul de alcool și zahăr în timpul fermentării, să mențină sub control nivelurile de dioxid de sulf și să determine nivelurile de contaminanți, cum ar fi mercurul sau arsenul. Laboratoarele erau, de asemenea, împuternicite să monitorizeze puritatea containerelor și echipamentelor, precum și calitatea materialelor auxiliare.    Laboratoarele controlau calitatea, corectitudinea și actualitatea tuturor proceselor tehnologice, începând cu primirea strugurilor și terminând cu eliberarea acestuia la vânzare, influențând toate deciziile.

Deși laboratoarelor le-au fost atribuite responsabilități mari, ele aveau și multe drepturi. Li s-a permis să interzică producția de vin în cazul nerespectării condițiilor și parametrilor de calitate stabiliți („Controlul tehnic și microbiologic al vinurilor”, 2012). Existau mai multe dezavantaje ale sistemului de calitate utilizat în Uniunea Sovietică, printre care

• Domeniu limitat de acțiune

• Fără orientare către consumator

• Abordare nestructurată a sistemului

• Sistem centralizat de control al calității

• Responsabilitate excesivă asupra organismelor centrale de control al calității și implicare redusă a celuilalt personal

Cadrul legislativ și de reglementare al erei post-sovietice

O slăbiciune a sistemului de evaluare a calității vinului din Moldova este schimbarea continuă a legislației și a structurii organismelor oficiale responsabile de calitatea vinului. Modificarea sistemului de reglementare a început în 1993, când Moldova se pregătea să adere la OMC. Standardele obligatorii anterioare (GOST, SM) au devenit opționale în ianuarie 2007. Reglementările tehnice sunt singurele documente normativ-tehnice care au rămas obligatorii. Totuși, legislația prevede că vinăriile ar trebui să emită instrucțiuni tehnice, care să descrie întregul proces de producție pentru fiecare tip de produs și pentru fiecare marcă. În anul 2006, cadrul normativ de reglementare a vinificaţiei cuprindea legi, hotărâri guvernamentale, emiteri ale agenţiei Moldova-Vin şi ale altor ministere, reglementări şi documente normative şi tehnice, cu un conţinut estimat la 150 000 de pagini. Cea mai importantă dintre ele este „Legea viei și a vinului din 2006”, dar uneori aceasta este ignorată, în timp ce documentele de mai puțină importanță sau chiar fără putere legală sunt considerate superioare. Este foarte greu să găsești o listă care să indice documentele care nu mai sunt în vigoare, astfel lipsa transparenței îi face pe producătorii de vin să ignore legislația. Sectorul vitivinicol este reglementat de numeroase documente legale care se suprapun, unele dintre ele fiind depășite și costisitoare de implementat. În plus, multe reglementări conțin o serie de restricții care nu sunt justificate nici de condițiile pieței, nici de cerințele internaționale de calitate („Evaluarea pre-strategică a sectorului vitivinicol din Moldova”, 2007), („Documente privind vinificația”, 2012). Este clar că legislația pentru asigurarea calității vinului este prea complexă și greoaie și trebuie schimbată.

Anumite legi și reglementări afectează direct exporturile către țările occidentale, deoarece nu sunt armonizate cu legislația UE și cu cele mai bune practici internaționale. Argumentul pentru menținerea vechiului sistem este că acesta este obligatoriu pentru exporturile către Rusia și țările CSI. Cu toate acestea, multe alte țări exportă pe această piață fără a avea instrucțiuni tehnologice pentru fiecare denumire și marcă comercială a vinului. Un bun exemplu pentru Moldova ar putea servi Georgia, care a renunțat sistemul sovietic și a simplificat legislația. În 2012 a fost lansat un întreg proiect privind schimbarea legislației vinului din Moldova.

Organisme guvernamentale responsabile de calitatea vinului

În Moldova, există numeroase agenții administrative responsabile cu sectorul vitivinicol. Dar nu există o separare clară a puterilor între diferitele agenții, ceea ce duce la duplicarea controalelor și inspecțiilor. În 2012, cele două agenții principale erau:

Moldova-Vin – acest organism administrativ central specializat cu puteri depline în sectorul vitivinicol este o instituție la nivel ministerial care promovează politica de stat în sectorul vinului ca parte a strategiei naționale de dezvoltare. În prezent, se află în proces de reorganizare, fiind înlocuit de un departament ministerial (Departamentul pentru politici în sectorul viței și vinului). Agenția a fost, de asemenea, responsabilă cu promovarea produselor, organizarea de misiuni comerciale, târguri comerciale și expoziții („Situația actuală în sectorul vitivinicol din Moldova”, 2012), (Moldova-Vin ”, 2012).

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Alcoolice (ISSP)  este un organism de stat care obișnuia să raporteze la Agenția Moldova-Vin și care este responsabil de supravegherea și controlul producției de alcool și a circulației acestuia la nivel național. Deși ISSP are aceste caracteristici, este doar o autoritate de monitorizare și nu are competențe de a aplica sancțiuni sau amenzi, ceea ce îi limitează considerabil rolul și permite altor autorități să se angajeze în controlul sectorului vitivinicol.

Alte autorități administrative care complică activitățile comerciale includ: Centrul Național de Testare a Băuturilor Alcoolice (certificare), Centrul pentru Evidența circulației alcoolului etilic și a produselor alcoolice (eliberarea mărcilor comerciale și controlul utilizării acestora), Comisia Centrală de Degustare (degustare de vinuri), Consiliul de aprobare a producerii vinului și băuturilor alcoolice (examinează etichetele și instrucțiunile tehnologice legate de etichete). Există și alte autorități publice implicate în reglementarea sectorului vitivinicol, printre care se numără Camera de Licențiere, Departamentul de Standardizare și Metrologie, poliția, serviciile de mediu, fostul Institut Național al Viei și Vinului, aflat tot în reorganizare. Prezentarea vinurilor a fost susținută și de Asociația Vinificatorilor din Moldova, care este o organizație non-profit înființată în 2007 de câteva dintre cele mai importante crame private din Moldova („Situația actuală în sectorul vinicol din Moldova”, 2012), („Reorganizarea sectorului vinicol în Moldova ”, 2012).

Embargoul rus din 2006 și consecințele acestuia asupra controlului calității

În martie 2006, Rusia a interzis importul de vinuri moldovenești și georgiene, creând un conflict diplomatic între Republica Moldova și Georgia pe de o parte și Federația Rusă pe de altă parte. În acea perioadă, 80-90% din totalul exporturilor de vin moldovenesc erau direcționate către Rusia. Principala acuzație a autorităților ruse a fost că vinurile moldovenești conțineau metale grele și pesticide. Partea rusă a susținut că pesticidele au fost găsite în 60% din probele de vin moldovenești, deși dovada nu a fost prezentată niciodată părții moldovenești. Guvernul moldovean a adus argumentul că multe alte țări importă vinul moldovenesc și nu au fost raportate probleme legate de pesticide sau metale grele, considerând embargoul ca pe un șantaj economic („Embargoul rus asupra vinurilor moldovenești”, 2012).

Embargoul din 2006 a avut un impact serios asupra economiei Moldovei, de exemplu producția de vin a scăzut cu 63% din 2005 până în 2006, iar pierderile din vânzările de vin în martie 2006 – ianuarie 2007 au fost de 180 de milioane de dolari („Evaluarea înainte de strategie a sectorului vinicol din Moldova”, 2012).

În afară de consecințele economice, embargoul i-a motivat pe producători să își schimbe abordarea privind asigurarea și controlul calității. După embargoul din 2006, necesitatea capacității de a dovedi calitate a devenit strictă. Astfel, producătorii au început să înțeleagă că „a avea calitate” nu înseamnă întotdeauna „a dovedi calitate”. Acest lucru a dus la creșterea controlului calității și la începutul schimbărilor în sistemul calității.

Controlul calității și certificarea după 2006

Una dintre condițiile autorităților ruse de ridicare a embargoului a fost crearea unui centru unic de certificare pentru vin, băuturi spirtoase și alte produse care conțin alcool. Alte condiții au obligat Moldova să introducă o procedură complexă, costisitoare și îndelungată pentru certificarea vinului. Acest sistem impunea inspecția vinăriilor, obținerea certificatelor de control al calității, ștampila autenticității, restricții privind numele de pe etichete și pentru piața rusă – un singur punct de intrare import export. Chiar și vinurile pentru piețele care nu necesită controale atât de stricte sunt supuse acestor proceduri. În plus, același laborator unic, de stat, care eliberează certificate VI-1 pentru piața din afara UE, efectua și certificarea pentru piața CSI, ceea ce determină întârzieri mari și cheltuieli suplimentare. Drept urmare, producătorii și exportatorii de vin din Moldova, cu sprijinul guvernului, au decis să creeze un centru specializat unic care să se ocupe de controlul și certificarea calității vinului, dar, de asemenea, îi va ajuta pe producători să implementeze sisteme de calitate. Prin urmare, „Centrul național de testare a băuturilor alcoolice” a fost creat în jurul laboratorului central creat în epoca sovietică, care a supraviețuit crizei la începutul anilor 90 și avea o anumită istorie și experiență în domeniul controlului calității („Evaluarea pre-strategie al sectorului vinicol din Moldova ”, 2012), („ Centrul Național de Testare a Băuturilor Alcoolice ”, 2012).

Pentru a îndeplini noile condiții, Centrul a trebuit să treacă printr-o reorganizare serioasă. Principalele activități ale Centrului sunt certificarea și testarea băuturilor alcoolice pentru export și vânzare pe piața locală, testarea arbitrajului, elaborarea, revizuirea și implementarea documentației tehnice, implementarea metodelor de analiză în conformitate cu practica europeană și internațională. Centrul este compus din două entități:

Organismul de certificare

Laboratorul de testare

În prezent, există două tipuri de proceduri de certificare: certificarea încărcăturii și certificarea lotului. Majoritatea producătorilor de vin aleg certificarea de încărcăturii (certificare în vrac) deoarece permite testarea unui volum mai mare la un preț mai mic. După certificarea încărcăturii, producătorul trebuie să obțină certificarea lotului de vin îmbuteliat. Procesul de certificare include șapte etape („Evaluarea înainte de strategie a sectorului vinicol din Moldova”, 2012).

Deși funcția principală a laboratorului este de a testa parametrii de calitate și siguranță a vinurilor și a băuturilor spirtoase, anumiți operatori de laborator sunt împuterniciți să fie auditori pentru laboratoarele fabricilor de vin și să îi ajute să mențină un sistem de calitate adecvat în laboratorul de vin. Conform reglementărilor statului, fiecare cramă trebuie să aibă un laborator echipat cu trei chimiști și microbiologi calificați. Unele fabrici sunt impresionant de bine echipate, dar majoritatea au echipamentele minime prevăzute de lege și sunt capabile să efectueze doar cele mai simple analize. Același lucru este valabil și pentru organismul de certificare. Fiecare expert este responsabil pentru un anumit producător de vin și are funcția de a inspecta periodic fabrica de vin și de a vedea dacă producătorii respectă cerințele legale de calitate, deși de obicei pentru certificare sunt necesare doar rezultatele din laborator („Centrul Național de Verificare a Băuturilor Alcoolice” , 2012).

Chiar dacă un centru unic pentru testarea calității este probabil cea mai bună alegere pentru o țară atât de mică precum Moldova, există și anumite dezavantaje, de exemplu atunci când producătorul nu acceptă rezultatele și decizia Centrului, acesta are acces limitat la serviciile altor laboratoare.

Deși în trecut lipsa unui control reglementar eficient pentru a asigura standardele minime de calitate a fost o verigă evident slabă, noul sistem introdus la sfârșitul anului 2006 este considerat prea complicat și prea centralizat. Luând în considerare prevederile altor legi și acorduri ale OMC și că concurența dintre laboratoare stimulează competența, autoritățile din Moldova au înțeles că este necesară liberalizarea pieței de evaluare a conformității, motiv pentru care, în aprilie 2003, Legea nr. 186-XV privind evaluarea conformității produselor a fost adoptată. Legea stabilește definițiile centrale din zonă, cea mai importantă fiind:

• Acreditare – procesul prin care un organism care are o anumită autoritate recunoaște în mod legal că un organism sau o persoană este competentă să îndeplinească sarcini specifice

• Certificarea conformității – acțiunea unei terțe părți care demonstrează cu siguranță că un produs identificat în mod corespunzător este conform cu un anumit standard sau alt document normativ

Având în vedere aceste definiții, se poate observa că acreditarea se concentrează mai mult pe competența sarcinilor specifice, în timp ce certificarea conformității este definită pentru produse. Este general acceptat faptul că acreditarea este un proces specific de certificare, în timp ce certificarea este doar confirmarea efectivă a anumitor caracteristici. Pentru aplicarea legii privind evaluarea conformității produselor, Centrul de acreditare din Moldova și-a început activitatea în 2003 și în prezent se poate observa un progres vizibil în liberalizarea pieței controlului calității.

Situația în 2012

  • 3 organisme de certificare pentru sistemele de management al calității
  • 2 organisme de certificare pentru sistemele de management al siguranței alimentare
  • 4 organisme de certificare pentru vinuri și băuturi spirtoase
  • 32 de laboratoare acreditate care efectuează analize de vin și băuturi spirtoase („Registrul organismelor acreditate din Moldova”, 2012)

Denumirea geografică și trasabilitatea

Moldova are un sistem de reglementare complicat al numelor, cele mai importante fiind:

• VDO – „Vin de origine”

• VDOC – „Vin de origine controlată”

Vinurile produse în regiuni specificate (vinuri VDO) trebuie să fie produse folosind metode definite și să respecte standarde de calitate definite. Regiunile VDOC (cu denumire de origine) sunt sub-teritorii ale regiunilor VDO care sunt supuse unor standarde mai stricte de calitate și producție. Moldova și-a creat sistemul inspirându-se din cele existente în Franța și Italia. Argumentul în favoarea acestui sistem a fost că acesta contribuie la păstrarea tradiției și la asigurarea calității. Dar acest argument este acum pus la îndoială. Chiar și pe piețele tradiționale din Moldova, precum Rusia și CSI, consumatorul mediu nu va fi dispus să plătească mai mult pentru un vin cu origine desemnată, în timp ce pe piețele noi consumatorul are o idee vagă despre Moldova („Situația actuală în Republica Moldova sectorul vinului ”, 2012).

Un astfel de sistem poate fi justificat în țări precum Franța, care au regiuni cu reputație deja stabilită în tradițiile vinicole. Dar chiar și în Franța, valoarea sistemului este contestată de trecerea industriei de astăzi la o altă percepție a calității. În Moldova, întrebarea dacă beneficiile revendicate merită efortul pentru sectoarele public și privat de a menține pe deplin sistemul. Mai mult, sistemul previne inovațiile, care sunt foarte importante în adaptarea la gusturile consumatorilor, care se schimbă rapid. De asemenea, producătorii moldoveni trebuie să pună în aplicare un număr mare de reglementări și standarde, ceea ce este destul de imposibil de realizat fără un sistem de trasabilitate („Evaluarea pre-strategică a sectorului vinicol din Moldova”, 2007), (Turcan, 2006).

Moldova a încercat să implementeze un sistem de trasabilitate a vinului, dar în realitate acest lucru se poate observa cu greu. Sistemul este foarte birocratic, implicând rapoarte periodice de la producători către o autoritate centrală, prin poșta electronică, iar acest lucru poate fi complicat, deoarece unele crame nici măcar nu sunt conectate la internet. Sistemul actual este depășit și trebuie reformat prin simplificarea și adoptarea modelului UE. Crearea acestora implică dezvoltarea unui cadastru național al podgoriilor (Turcan, 2006).

Certificarea calității ISO și HACCP

Drept consecință a embargoului, multe companii au început să introducă noi politici și strategii de calitate, de exemplu complexul viticol „Milestii Mici” a implementat cu succes Sistemul de Management Integrat. De asemenea, mari producători precum „Chateau Vartely” și „Purcari” au obținut certificatele de calitate ISO 9001: 2000 și au introdus HACCP. Introducerea sistemelor integrate de calitate după 2006, a condus la o creștere a calității vinului și a oferit producătorilor posibilitatea de a exporta pe piețe noi, precum cele ale Uniunii Europene, Israelului și Japoniei. Problema principală este că doar marii producători („Purcari”, „Chateau Vartely”, „Aroma”, „Mileștii Mici”, „Maurt”, „Vinaria Bardar” „Ever-Vin”, „NIS Struguraș”, „Vismos” , „Vinia Traian”) au obținut certificarea ISO, în timp ce micii producători încă folosesc practici vechi privind salubrizarea, managementul, controlul proceselor și controlul calității („Certificarea ISO a companiilor din Moldova”, 2012), („Raportul privind activitatea Cricova ”, 2012), (Turcan, 2006). În general, se consideră că pentru economiile în curs de dezvoltare, în special în sectorul vitivinicol, micii producători pot face diferența în sector, deoarece sunt mai deschiși pentru inovație și se pot adapta rapid la noile tendințe de pe piață. Cu toate acestea, pentru producătorii mici este foarte dificil să pună în aplicare sisteme complexe de calitate precum HACCP. Chiar și în reglementarea europeană 852/2004 se afirmă că întreprinderile mici pot evita implementarea HACCP, deoarece pentru anumite industrii este dificil să se identifice punctele critice de control. În astfel de cazuri, bunele practici igienice pot înlocui monitorizarea punctelor critice. Prin urmare, pentru întreprinderile mici de vinificație ar fi recomandat principiul flexibilității HACCP („Document de orientare privind implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP și facilitarea implementării principiilor HACCP în anumite afaceri alimentare”, 2005).

Controlul calității vinului în lumina filosofiei TQM (Total Quality Management)

Notă – Total Quality Management este un sistem de management integrat pentru crearea și implementarea îmbunătățirii continue și, în cele din urmă, producerea rezultatelor care depășesc așteptările clientului. Este un proces și o strategie care în anumite situații poate îmbunătăți eficacitatea și eficiența organizației. Obiectivul TQM este îmbunătățirea continuă a proceselor, realizată printr-o schimbare a focalizării de la rezultate (sau produse) la procesele care le produc. Folosește o mulțime de instrumente de calitate care duc la îmbunătățirea proceselor.

Analizând controlul calității vinului în Moldova, folosind principiile TQM, ar putea fi identificate multe deficiențe ale sistemului. Se poate observa că sistemul moldovenesc s-a dezvoltat din sistemul sovietic extrem de centralizat, unde responsabilitatea principală pentru calitate a fost atribuită laboratoarelor.

Când se analizează aplicarea TQM în industria vinicolă din alte țări, se poate observa că se utilizează o abordare integrată a calității, în timp ce responsabilitatea este împărtășită de toți participanții industriei, în special de vinificator și, mai nou, de viticultor. Relația dintre cei doi este o relație clasică furnizor-client și o aplicație adecvată pentru TQM. În Moldova, relația dintre producători, organismele de certificare și autoritățile guvernamentale ar trebui să ia în considerare principiile TQM, pentru a avea o viziune holistică și integrată asupra calității. Toți participanții la sistem trebuie să formeze o echipă. Echipa va stabili împreună starea actuală a calității și, după aceea, va veni cu un plan de îmbunătățire. În cele din urmă, toți participanții lanțului ar trebui să continue procesul de planificare, realizare, verificare și analiză a rezultatelor pentru a elabora planul pentru o perioadă viitoare (Alderson și colab., 1994), (Pociovalasteanu și colab., 2012). Unele lucrări în această direcție sunt deja realizate, de exemplu instruirea și educarea personalului cramelor de către organismele de certificare și autorități. Cu toate acestea, sunt necesare o cooperare mai cuprinzătoare și o îmbunătățire a comunicării. Mai mult, experiența altor țări în implementarea TQM în industria vitivinicolă a demonstrat beneficii precum scăderea costului calității, număr mai mic de greșeli, calitate mai bună a vinului, deșeuri reduse, productivitate îmbunătățită etc. (Pociovalasteanu și colab., 2012 ). Toate aceste beneficii pot fi o motivație pentru industria vinicolă din Moldova pentru a continua procesul de îmbunătățire a calității.

Concluzii

• Poziția geo-economică a Republicii Moldova și accesul acesteia la diferite piețe are un impact semnificativ asupra abordării calității guvernului și a diferiților producători.

• În economia planificată a perioadei sovietice, Moldova avea un sistem de control al calității vinului foarte centralizat și strict, incluzând un număr mare de laboratoare.

• Sistemul legislativ și practicile utilizate pentru controlul calității vinului sunt complicate, în continuă schimbare, cu reminiscențe din trecutul sovietic și necesită revizuire serioasă, îmbunătățire și armonizare cu standardele internaționale, în special cu legislația UE, ținând cont de documentele generalizate pregătite de către OIV.

• Există prea multe organisme guvernamentale cu funcții care se suprapun implicate în controlul calității vinului.

• Existența unui singur centru de certificare a fost o soluție bună pe termen scurt, dar a creat probleme producătorilor în ceea ce privește timpul și cheltuielile. Abia recent, autoritățile și producătorii au realizat necesitatea unei piețe liberalizate în procesul de control al calității vinului, ceea ce a dus la apariția altor organisme de certificare și a laboratoarelor acreditate.

• Chiar dacă unii producători au implementat sisteme integrate de calitate și au obținut certificarea ISO, toți participanții la industria vinicolă din Moldova ar trebui să ia în considerare principiile TQM în abordarea lor față de calitate. De asemenea, trebuie luată în considerare experiența altor țări în aplicarea principiilor TQM.

Bibliografie

 

Distribuie

Fară comentarii

Poți fi prima persoană care comentează

Scrie un Răspuns

Poți folosi HTML etichete și atribute

Copyright © 2024 Vinuri din Moldova. Evaluări și recenzii