Ca și grecii, romanii aveau trei mese pe zi. La dejun aceștia mâncau pâine, brânză, fructe, lapte sau vin. La prânz se servea carne, mâncăruri reci din pește, brânză, fructe, vin. Masa de bază, cea mai bogată, era cina. La cină, romanii consumau porții mari de bucate calde.

Prânzul romanilor era alcătuit din trei feluri. La început se serveau gustările și, în primul rând, ouăle. Aici își originea proverbul antic „de la ouă până la mere” *(ab ovo usque ad mala), similar contemporanului „de la A la Z”, or merele și alte fructe erau servite la sfârșitul mesei.

Băutura preferată era „mulsum”- vinul amestecat cu miere.

De la o epocă la alta și în dependență de averea familiei, preferințele pentru diferite vinuri se schimbau. Horațiu a preamărit cele mai bune vinuri italiene: vinul de Falern – din viile de Falern în Campania, vinul massician – din regiunea de la periferia Latiumului și Campaniei, vinul cecubian – din regiunea unde Latiumul se învecina cu Marea Tireniană. Totuși, în amforele găsite în Pompei au fost identificate și alte soiuri de vinuri produse în Italia, cum ar fi vinul de Capua ș.a.

Vinul era o componentă importantă a meselor zilnice din care cauză nu era refuzat nici măcar sclavilor. Bineînțeles, aceștia consumau vin de calitate inferioară, produs din tescovină. Mai mult decât atât, pentru sclavi erau stabilite norme zilnice.

Un calcul detaliat despre cum și cât vin trebuia să dea stăpânul sclavilor săi, este descris în tratatul lui Cato cel Bătrân. Având în vedere faptul că vinul produs în viile proprii era, în acele timpuri, relativ ieftin, Cato manifestă o mărinimie semnificativă față de robii săi. Astfel Cato considera că fiecare sclav trebuie să primească de la 2,5 congii (cca 8,2 L) până la o amforă (26,25 L) pe lună. De sărbătorile lui Saturn (Saturnalii) și Compitalii, robii primeau câte 3,5 congii adică aproximativ 11,5 L. Cantitatea totală pentru fiecare sclav, calculată de Cato, era de mai mult de 7 quandrantali (180 l) de vin (Cato cel Mare. Despre agricultură, LVII).

Cunoscătorii în ale vinificației practicau diferite metode pentru a schimba gustul și tăria diferitor tipuri de vin. Iar gurmanzilor nu le era indiferent cu ce mâncare e servit un vin sau altul:

Dacă vinul massician va fi lăsat afară, sub cerul liber,
Aerul rece îl va curăți și ultima tulbureală
Eliminând și mirosul neplăcut și dăunător simțurilor
Dacă însă va fi strecurat prin pânză, acesta își va pierde tot gustul.
Dacă vinul surrentian este adăugat la cel de Falern,
Trebuie cât mai curând de adăugat un ou de porumbel
Toată tulbureala , gălbenușul o va duce la fund.
Pentru a incita oaspetele obosit la băutură,
Servește raci prăjiți, propune-i melci africani,
Dar nu-i da lăptuci, căci după vin acesta e fără folos
Plutește deasupra; dar cel mai bine – pastramă și salam.
Horațiu, Satire II, 4

Romanii acordau o atenție deosebită vaselor folosite la producerea vinului: pentru amestecarea, încălzirea sau răcirea băuturilor.

Au fost și perioade când au apărut legi care interziceau femeilor consumul de vin. Citând autorii antici, Aulus Gellius (Nopți Atice, X, 23) remarcă că nici în Roma, nici în alte părți ale Latiumului, femeile nu au voie să bea vinuri tari și pentru a-și demonstra respectul față de lege, acestea își sărutau rudele, convingându-le astfel că de la ele nu miroase a vin. Romanii permiteau surorilor și fiicelor lor să bea vin slab, din tescovină sau din stafide. Caton cel Bătrân spune că în perioada Republicii, femeile băutoare nu doar că aveau o reputație proastă, dar erau pedepsite ca și cele care își înșelau soții.

Lidia Winniczuk. Ludzie, zwyczaje, obyczaje starozytnej Grecji i Rzymu, Panstwowe wydawanictwo naukowe, Warszawa, 1983.