În epoca lui Homer grecii luau dejunul dimineața devreme, iar acesta consta din turte înmuiate în vin amestecat cu apă.
La miezul zilei aceștia luau prânzul. La prânz mâncau carne, pâine și vin. Ultima masă era cina și erau consumate aceleași bucate, dar în porții mai mici. În veacurile de mai apoi mesele și meniul au fost modificate un pic. Dejunul la fel era luat devreme, numai că vinul deja era băut neamestecat cu apă. În epoca elenistică dejunul a devenit și mai opulent.
Bețiile și orgiile nu erau admise în orașul Sparta ceea ce este relatat în textele lui Platon de către un cetățean spartan „Legea noastră alungă în afara țării ceea ce duce la satisfacție puternică, nerușinare și lipsă de rațiune. Nici în sate, nici în orașe nu vei vedea petreceri…Iar la voi (în Atena) am văzut care cu petrecăreți, iar în Tarant am văzut întregul oraș beat la serbările lui Dionisos (Dionisii). La noi nu există așa ceva”.
Nimănui nu îi este permis să bea ziua – poate doar pentru exercițiile fizice sau în caz de boală. Nu este permis să bei nici noaptea având în vedere conceperea… (Platon, Legi, I). Cu toate acestea aceste interdicții nu au ieșit din sfera teoriei filosofice: în toată Grecia, cu excepția Spartei, oamenii beau cât doreau.
Chiar și în epoca lui Homer, nici o petrecere nu să făcea fără vin. Vinul amestecat cu apă era cea mai importantă băutură, la fel cum era și kykeon – vin amestecat cu miere, brânză de capră, făină de orz, iar câteodată cu ceapă, sare și diferite ierburi.
În Grecia Antică, se producea vin în cantitate suficientă pentru a satisface cererea internă, dar și pentru a exporta. În lumea antică erau apreciate în mod deosebit vinurile de pe insulele Rodos, Lesbos, Samos, Kos și Hios. Ele erau clasificate în dependență de culoarea lor: negru (întunecat), roșu, alb, auriu. Gustul și tăria erau, de asemenea, importante. Astfel existau vinuri ușoare, vinuri fine, vinuri tari și vinuri dulci. Cele mai apreciate erau vinurile învechite timp de mai mulți ani, dar acestea, bineînțeles, erau consumate de oamenii bogați. Săracii și sclavii consumau vinuri „presate a doua oară” adică fabricate din tescovină.
Participanților simpozioanelor vinul era servit în trei cratere unde acesta era amestecat cu apă. Vinul din primul crater era adus jertfă zeilor, cel din al doilea – eroilor, iar cel din al treilea – lui Zeus. Jertfele erau făcute în mod solemn, sub acompaniamentul flautului, iar flautistele rămâneau la petrecere pentru a distra oaspeții.
Nici cel mai tare vin nu le încurca participanților să discute pe teme filosofice și literare.

Sursă: Lidia Winniczuk. Ludzie, zwyczaje, obyczaje starozytnej Grecji i Rzymu, Panstwowe wydawanictwo naukowe, Warszawa, 1983. Traducere în limba rusă de V.K. Ronina, Moscova, Școala Superioară, 1988.